De ce apare și se agravează o boală cronică

3 piloni esențiali de a-ți susține sănătatea, pe lângă tratamentele clasice.

Povești de succes

Acest webinar este pentru tine dacă:

Acest webinar NU este pentru tine dacă:

Cine sunt și de ce ar trebui să mă asculți?

Numele meu este Mihaela Mirela Pușcaș, am 40 de ani și sunt medic de peste 14 ani în Germania. Am ales această profesie din dorința de a înțelege omul, nu doar corpul, ci și emoțiile din spatele bolilor.

După ce am fost diagnosticată cu o boală cronică, am descoperit că adevărata vindecare începe atunci când unim mintea, emoțiile și sufletul pentru a trăi mai conștient. Theta Healing, pe care o practic de peste 6 ani și o predau de 5, m-a eliberat de poveri adânci și mi-a arătat că vindecarea începe din interior.

Ca medic am văzut multă suferință și neputință, iar asta m-a făcut să îmi definesc misiunea: să îi ajut pe oameni să înțeleagă mesajul pe care corpul îl transmite prin boală sau disconfort. Când reușesc să se conecteze la partea emoțională din spatele simptomelor și să o transforme, își redobândesc puterea interioară și resursele de care au nevoie. Astfel, boala nu mai este o sentință, ci o cale spre schimbare și vindecare.

Într-un spațiu lipsit de judecată, am însoțit femei care au avut curajul să privească în interior cu sinceritate și blândețe, eliberând emoții nespuse și blocaje profunde din subconștient. Am văzut transformări în cazuri de dureri cronice, boli autoimune, tulburări digestive, dezechilibre hormonale și de greutate.

Fiecare persoană are propriul ritm, iar procesul înseamnă regăsirea păcii interioare, lăsând corpul să răspundă în timp. Ceea ce fac nu înlocuiește medicina clasică, ci atinge un nivel mai profund – mintea, emoțiile și sufletul – acolo unde se nasc adevăratele transformări, cele pe care nicio pastilă nu le poate aduce.

Ce vei câștiga după acest webinar gratuit:

Eliberare emoțională. Claritate. Sănătate.

Peste 100 de femei au trecut deja prin procesele pe care le vei descoperi și tu în acest webinar.

Femei care au trăit ani întregi cu frică, simptome fără răspuns, epuizare și nesiguranță…

Și care, pentru prima dată, au simțit că nu mai sunt singure. Că nu sunt „nebune”. Că încep, în sfârșit, să înțeleagă ce li se întâmplă.

Fără rețete magice. Doar o schimbare profundă de perspectivă și pași concreți care le-au ajutat să-și recâștige liniștea, energia și încrederea.

Cum se simte, de fapt, o zi normală când trăiești cu frica de boală?

Dacă ți-e frică să recunoști că, în adâncul tău, te-ai obișnuit să trăiești așa… atunci ai nevoie de acest webinar.
Pentru că lucrurile nu se schimbă dacă le ignori. Și nici dacă le cari în spate zi de zi, sperând să treacă singure. Se schimbă când începi să le înțelegi.

Iar pe 7 octombrie, de la ora 19:00, asta facem împreună.
Înscrie-te gratuit folosind butonul de mai jos. E primul pas spre altceva.

Marinela, Alba-Iulia
Marinela, Alba-Iulia
Am avut multe conștientizări, am eliberat o grămadă de emoții, respir mult mai bine, zilele în care simt lipsa de aer sunt mult mai puține, relația cu băiețelul meu s-a îmbunătățit simțitor.
Am realizat că mi-a crescut calitatea somnului, doarme foarte bine, mă trezesc mai odihnită.
M-a ajutat mult tehnica Letting go, am conștientizat că eu nu sunt problemele mele și am învățat să fiu observatorul acestora.
Și Theta Healing mi se pare nemaipomenită, mă ajută să mă recentrez rapid.
Roxana, Ploiești
Roxana, Ploiești
Mă simt mult mai împăcată cu mine. Multe din emoțiile negative s-au diminuat. Sunt mult mai pozitivă. Durerea de spate a trecut după a doua sau a treia ședință. Dorm mult mai bine. Nu au mai apărut coșmaruri sau vise urâte. Merg puțin mai bine și rezist mai mult în picioare. Nu-mi mai rod unghiile. După câteva ședințe am renunțat la acest obicei, care m-a urmărit de când eram copil. Intoleranța la lactoză a dispărut. Sunt mult mai concentrată la muncă și în tot ceea ce fac. Nu mă mai simt obosită în timpul zilei, pot face mult mai multe activități. Sunt zile în care fac curățenie, gătesc mâncăruri ușoare, citit, exerciții fizice, plimbări în parc. Înainte abia reușeam să fac puțină curățenie, 4 ore de muncă la job, puțin sport.Sincer, mi-a plăcut în totalitate, a fost și este plin de beneficii atât pe plan psihic și emoțional, dar și pe plan fizic Tu ai o voce foarte caldă și plăcută, grupul minunat, multe informații utile, eliberări și meditații minunate.
Gabriela, București
Gabriela, București
Recunoștință. Aceasta este starea pe care o simt când mă gândesc la Mihaela și la Theta Healing.
Mă bucură tare mult complexa experiență trăita pentru că tot ce am eliberat cu ajutorul Mihaelei m-a făcut să redescopăr bucuria de a trăi 🙂
Sunt stări greu de explicat, dar dacă ar fi să descriu aș spune că m-am simțit mai liniștită, mai veselă, mai bucuroasă de viața pe care o trăiesc.
Lucru cel mai liniștitor pentru mine este că acum știu că există o soluție pentru toate stările neplăcute și că pot efectiv oricând să o aplic, totul depinde doar de mine.
Diana, Germania
Diana, Germania
Când am cunoscut-o pe Mihaela mă confruntam cu probleme de sănătate, dar mai ales cu anxietate, mintea mea era plină de griji și nopțile abia puteam să închid un ochi, trăiam mereu cu frica că o să mor și fetița mea va rămâne printre străini. Am ajuns la Mihaela prin recomandare, încă de la prima întâlnire cu ea m-am simțit înțeleasă și ascultată. Ședințele alături de ea au fost adevărate “operații” de vindecare ale sufletului meu, am ajuns să înțeleg multe conexiuni din copilărie și din viața mea, să mă eliberez de poveri grele, de vinovăție, să vindec relația cu tatăl meu, cu mama și cel mai important, relația cu mine. De atunci m-am străduit frumos să mențin starea de liniște atinsă, pot să dorm liniștită și am ajuns să mă simt un om viu și normal din nou, iar relația cu fetița mea s-a îmbunătățit enorm. Îi mulțumesc Mihaelei pentru rolul minunat pe care îl are în viața mea și în vindecarea sufletului meu.

Întrebări frecvente